Mircea Badea si cantecul miresei

Emircea badeaste poreclit Ozzy (nu datorita talentului, ci din cauza varstei), saluta precum Cristi Minculescu, poarta la concerte ochelari de soare si baston, rupe chitara pe scena si are groupies ca un veritabil star rock. Sub deviza “Tot ce cant poate si va fi folosit impotriva mea”, Mircea Badea a interpretat sambata, alaturi de trupa Magnolia, piese ca Gravity si Bad To The Bone. La bis, o mireasa (furata) a urcat pe scena, ajutand la interpretarea melodiei Just A Gigolo.
Buna seara, prieteni!” a fost salutul lui Mircea Badea sambata, la Hard Rock Cafe, in seara in care Raluca Leahu (fosta membra in formatiile Nitro si Zebre) si-a prezentat noua trupa, Magnolia, un produs muzical care abordeaza genul electro-disco-pop.
“Am venit sa fac stand up comedy, dar cred va iesi un fel de sit down tragedy”, a anuntat Mircea Badea, facandu-si apoi o scurta prezentare. “Carmen imi spune Ozzy. Eu am crezut initial ca sunt talentat. Dup-aceea mi s-a explicat ca sunt foarte batran. Din cauza faptului ca sunt foarte batran, uit versurile. Probabil ca daca trebuia sa cant ceva ce a zis Basescu, nu aveam nici o problema…”
Colegi la radio, Raluca si Mircea au interpretat impreuna celebra Just A Gigolo, melodie preluata, in cele aproximativ opt decenii de existenta, de peste 30 de artisti, printre acestia numarandu-se Art Tatum, Louis Armstrong, Bing Crosby.
Avand la origine un cantec austriac din 1928 (Schöner Gigolo), piesa Just A Gigolo este cunoscuta mai ales dupa ce Louis Prima a legat-o, in 1956, de o alta melodie: I Ain’t Got Nobody (piesa creata in 1915).
“Auzi, microfonul asta cred ca e pregatit pentru Boc”, a glumit realizatorul emisiunii “In gura presei” si a disparut, pret de un minut, pentru a reveni imbracat cu un tricou cu “Dr. House” si purtand un baston, pentru ca “Nu pot sa-mi intru in stare fara sa am niste elemente”.
“Am intrat in atmosfera bataliei. Si faptul ca n-am luat inca bataie…”, a glumit Mircea Badea, dupa ce a interpretat alaturi de Magnolia piesa Gravity (lansata in 2007 de John Mayer). Un strigat din public – “Banica Superioru’!!!” – si-a gasit un raspuns spontan “Eu sunt mai mult in generatie cu Daniel Iordachioaie”.
A revenit la finalul concertului, pentru o noua piesa, purtand cu un maiou negru si ochelari de soare, cu foaia in mana, dar a cerut trupei sa opreasca melodia dupa doar cateva secunde. “Am gresit la si bemol, pentru ca astea nu sunt versurile, sunt notele! Nu simt energia, parca v-ar canta Mihaela Tatu!…”
A adus pe scena si o chitara de jucarie, ce avea sa se rupa din greseala, dupa terminarea lui Bad To The Bone (creatie a lui George Thorogood and the Destroyers, lansata in 1982; de asemenea, melodie inclusa pe coloana sonora a filmului Terminator 2 si cunoscuta de Mircea mai ales datorita celebrului serial Familia Bundy – “cantecul ala cand facea Bundy hamburgeri la gratar”).
Cu ocazia bisului, alaturi de Magnolia si Mircea Badea a urcat pe scena o mireasa (au fost trei prezente sambata seara), pentru a contribui cu voce, dans si… “falsari”. Reactia lui Mircea Badea la aparitia miresei: doua degete formand o cruce, in semn de “Doamne fereste!”

Sursa: hotnews.ro

About Admin

Lasă un răspuns