Pink Floyd trupa de rock progressive elaborat

Pink Floyd  Pink Floyd – a fost infiintata in anul 1964 la Londra in Anglia.
Pink Floyd este o trupa britanica de rock progressive, celebra pentru versurile sale, pentru compozitiile armonioase de rock clasic, pentru stilul bombastic si pentru spectacolele live elaborate. Este una dintre cele mai prospere trupe, ocupand locul 7 in topul trupelor cu cele mai multe albume vandute pe plan mondial. Pink Floyd s-a format in 1964, insa pana la numele consacrat al trupei, componenta timpurie s-a reunit sub nume ca Sigma 6, T-Set, Megadeaths, The Screaming Abdabs, The Architectural Abdabs, si The Abdabs.  Ulterior s-a numit The Pink Floyd Sound, si apoi, mai simplu, The Pink Floyd; provenienta numelui era constituita de catre 2 cantareti de blues – Pink Anderson si Floyd Council. Articolul hotarat „the” a fost taiat din nume la vremea cand a fost lansat albumul de debut.  Initial, Pink Floyd era formata de catre Bob Klose (lead guitar), Syd Barrett (voce, chitara ritmica), Richard Wright (clape, voce), Roger Waters (bass, voce) si Nick Mason (tobe). Erau orientati pe rhythm and blues; pe masura ce Barrett a inceput sa compuna piese influentate de muzica „surf”, rock psihedelic, ciudateniile, umorul si literatura britanica, Klose (preocupat mai mult de jazz) paraseste formatia lasand in urma sa un grup mai stabil, sub forma unui cvartet. Grupul formeaza Blackhill Enterprise, impreuna cu managerii lor – Peter Jenner si Andrew King. , un parteneriat de afaceri format din 6 oameni. Lansat in 1967, albumul de debut „The Piper at the Gates of Dawn” este considerat un exemplu important al muzicii psihedelice din Anglia. De la piesa avangardista „Interstellar Overdrive” la piese bizare ca „Scarecrow”, un cantec melancolic inspirat de Fenlands, regiunea rurala din jurul orasului natal al lui Barrett) piesele albumului denota un amestec muzical eclectic.

In 1968, chitaristul David Gilmour se alatura trupei pentru a indeplini indatoririle de chitarist si solist ale lui Barrett, a carui stare mentala se deteriora tot mai mult, cu toate acestea era intentionat ca Barrett sa ramana figura definitorie, cat si compozitorul trupei. Insa acesta a devenit tot mai instabil, cu un comportament tot mai putin previzibil, si consum constat de LSD, uneori el privind in gol in timpul concertelor,in vreme ce restul trupei isi continuau reprezentatia. Spectacolele LIVE deveneau tot mai subrede, pana cand ceilalti membri ai trupei au renuntat pur si simplu la a se prezenta pe scena cu Barrett. Odata ce plecarea lui Barrett a fost formalizata, Jenner si King au decis sa ramana cu acesta, iar parteneriatul Blackhill era astfel dizolvat. In timp ce pentru primul album Barrett compusese mai tot albumul de debut, pentr al 2-lea, intitulat „A Saucerful of of Secrets”(lansat in 1968) el nu contribuise decat cu piesa „Jugband Blues”. Dupa soundtrack-ul „More”, a urmat dublul album Ummagumma (inregistrat partial la Mothers Rock Club,in Birmingham, si restul in Manchester in anul 1969) – un amestec de inregistrari live si experimente in studio ale membrilor formatiei, neincluse pe alte discuri. Fiecare a inregistrat cate o jumatate de fata de disc vinil ca si proiect solo (sotia lui Mason are o scurta aparitie, necreditata, ca flautista).Albumul Atom Heart Mother, 1970, numarul 1 in topurile UK, este descris de Gilmour ca fiind sunetul unei trupe care „gafeaza in intuneric”. Piesa care da titlul albumul datoreaza mult orchestrei dirijate de Ron Geesin.

Soundul trupei este considerabil mai concentrat pe albumul Meddle (1971), cu epopeea de 23 de minute intitulata Echoes (in aceasta piesa Pink Floyd foloseste pt prima oara sintetizatorul VCS3 creat de Zinovieff). Acest album mai include piesa atmosferica „One Of These Days”(o piesa clasica de concert, cu un singur vers deformat ca sonoritate, „recitat” de catre Nick Mason: „One of these days, I”m going to cut you into little pieces”(Intr-una din zilele astea, te voi taia in bucatele), aceasta fiind singura sa incercare solistica); de asemenea mai este inclusa o piesa in stil pop-jazz:”San Tropez”. Tendinta lor de experimentare este redata de data aceasta de piesa „Seamus” (anterior, „Mademoiselle Nobs”), o piesa blues pur in compania vocalizelor unui ogar rusesc. Un alt album, mai putin cunoscut, „Obscured By Clouds” este lansat in 1972, si figureaza ca soundtrack al filmului „La Vallee”. Acesta este primul album al trupei care intra in Topul 50 American, categ. Albume.

In anul 1973, lanseaza albumul „Dark Side of the Moon” care inregistreaza un succes urias, si in ciuda faptului ca grupul nu a fost orientat niciodata spre hit-single-uri, piesa „Money” urca pana in Top20 US, dar si mai important, albumul s-a mentinut in top100, sectiunea albume, pentru mai bine de un deceniu, doborand multe recorduri in calea sa, si devenind astfel unul dintre cele mai bine vandute albume din toate timpurile. Dark Side of the Moon este un album conceptual, abordand teme ca nebunia, nevroza si celebritatea. Multumita noului echipament de inregistrare cu 16-track de la Abbey Road Studios, si a cantitatii imense de timp investita de inginerul de sunet Alan Parsons, albumul a impus noi standarde a fidelitatii sunetului.

Dark Side of the Moon si urmatoarele trei albume (Wish You Were Here, Animals and The Wall) sunt considerate de catre fani ca marcand apogeul carierei formatiei Pink Floyd. Primul dintre acestea, „Wish You Were Here”, lansat in 1975, este un album tematic dedicat fostului membru, Syd Barrett. Pe langa piesa „Wish You Were Here” ( ce a devenit o piesa clasica),albumul include o lucrare, foarte bine primita de critici, formata din 9 parti, predominant instrumentala – „Shine On You Crazy Diamond” – un tribut adus lui Barrett; versurile acestei lucrari abordeaza intr-un mod destul de evident urmarile caderii psihice ale lui Barret. Albumul mai include si piesele „Welcome to the Machine” si „Have a Cigar”.

Prin 1977, dupa lansarea albumului Animals, cariera muzicala a trupei avea parte de tot mai multe critici, in vreme pe scena muzicala rock isi facea aparitia un nou stil – punk. Criticii afirmau ca muzica lor era prea flasca si prea pretentioasa, pierzandu-si din forma simplista a rock and roll-ului. Albumul ANIMALS continea piese destul de lungi legate tematic de „Ferma animalelor”, de George Orwell, folosind porci, dog si oi ca metafore pentru membrii societatii contemporane. Animals a fost orientat mai mult spre chitara fata de celelalte albume lansate, si a marcat inceputul tensiunilor dintre Waters si Wright.

Opera rock a anului 1979, intitulata THE WALL, conceputa in principal de catre Waters, a adus trupei Pink Floyd noi valuri de critici pozitive, precum si un alt hit-single – „Another Brick in the Wall”, care critica vehement invatamantul britanic. Albumul contine si piesa „Comfortably Numb”, care, desi nu a fost lansata niciodata ca single, a devenit o piatra de temelie in listele de melodii ale posturilor de radio rock, iar astazi este una dintre cele mai cunoscute piese ale formatiei.Albumul a adus mari cheltuieli si chiar pierderi pentru trupa in turneul ce a urmat, in cele din urma, insa vanzarile albumului i-au scos din impas pe membrii formatiei. In aceasta vreme, Waters si-a marit tot mai mult contributia artistica, asumandu-si rolul de lider al trupei, si a intrat adesea in conflict cu ceilalti membri, acestea sfarsind prin „concedierea” lui Wright. Acesta s-a intors in trupa, platindu-i-se o anume suma pentru a participa la concertele din turneul pentru The Wall.

Ironic, el este singurul membru ca a castigat de pe urma spectacolelor, ceilalti fiind nevoiti sa acopere costurile excesive. Albumul a fost co-produs de catre Bob Ezrin, un prieten al lui Waters impreuna cu care a scris versurile pentru piesa „The Trial”. Colaborarea a fost intrerupta de catre Waters, Ezrin fiind dat afara din tabara Floyd dupa ce acesta a acordat unui jurnalist (care ii era ruda), in mod nechibzuit, detalii despre albumul The Wall.Albumul este unul dintre cele mai bine vandute alaturi de Dark Side Of The Moon. A fost facut si un film, in 1982, sub regia lui Alan Parker sub „supravegherea” lui Waters; filmul a inclus animatii frapante create de un cunoscut desenator britanic, Gerald Scarfe. Realizarea filmului a dus la o si mai mare deteriorare a relatiei dintre Roger Waters si David Gilmour, pe masura ce Waters prelua total conducerea trupei.

In 1983, este lansat albumul THE FINAL CUT. Si mai sumbru decat THE WALL, acesta a reluat temele albumului anterior, abordand totusi si subiecte ale realitatii de atunci; este vorba aici de furia lui Waters fata de participarea britanica in razboiul Flaklands („The Fletcher Memorial Home”) si teama sa si cinismul sau cu privire la razboiul nuclear („Two Suns in the Sunset”). Absenta lui Wright a fost clar simtita, efectele si partiturile de claviaturi fiind mult reduse. Totusi, pentru clape, au fost adusi pt colaborare Michael Kamen si Andy Bown.

Desi lansat ca album Pink Floyd, acest proiect a fost dominat evident de Waters si a devenit un prototip pt lucrarile sale solo de mai tarziu. Se zvonea ca divergentele dintre Waters si Gilmour erau atat de puternice incat nu mai erau prezenti simultan in studioul din inregistrari. Nu a urmat nici un turneu, iar formatia era, in mod neoficial, destramata in anul 1983.Dupa THE FINAL CUT, membrii trupei au mers fiecare pe cai separate, lansand albume solo, pana in 1987, cand Gilmour si Mason au inceput reanimarea formatiei. A urmat, o disputa amara in instanta cu Roger Waters (care parasise oficial trupa in 1985), rezultatul acesteia dand lui Gilmour si Mason dreptul asupra folosirii numelui Pink Floyd (Waters castigand, drepturi asupra unor imagini definitorii Pink Floyd, incluzand aproape toata recuzita pentru concertul The Wall, precum si toate drepturile asupra albumului The Final Cut). Pink Floyd se intoarce in studio, gasindu-l pe David Gilmour colaborand cu producatorul Bob Ezrin. Richard Wright a revenit in timpul sesiunilor de inregistrare a albumului A MOMENTARY LAPSE OF REASON, initial ca muzician de sesiune, platit saptamanal, iar mai tarziu a fost reinvestit ca membru cu toate drepturile al formatiei pentru lansarea albumul THE DIVISION BELL, din 1994. Dupa acest album, trupa a plecat in turneu , promovat de legendarul organizator de concerte, canadianul Michael Cohl.

Toti membri Pink Floyd au lansat albume solo care au avut parte de mai mult sau mai putin succes comercial sau critic. Albumul lui Waters, AMUSED TO DEATH a fost unul dintre cele mai laudate astfel de albume, insa si acesta a primit atat recenzii pozitive cat si negative.

Pink Floyd este o trupa renumita pentru concertele lor pretentioase, in care efectele vizuale de ultima generatie combinate cu muzica lor au creat spectacole in care artistii ajungeau aproape pe un plan secundar. In anii de inceput, Pink Floyd era printre primele formatii care aveau in dotare echipament propriu pt efecte luminoase special pentru concerte, incluzand diapozitive, clipuri, imagini/modele/tipare psihedelice , toate proiectate pe un ecran circular, in principal. Mai tarziu, au fost adaugate noi efecte speciale, incluzand lasere, efecte pirotehnice, baloane uriase, Mr Screen (ecranul circular) si un remarcabil porc gonflabil ce plutea deasupra publicului in timp ce trupa canta piesa „Pigs”, in turneul pentru albumul Animals.

Pink Floyd a creat cel mai elaborat show al lor in turneul pentru THE WALL, in care un zid urias era construit intre muzicieni si publicul spectator, zid demolat prin explozie in finalul concertului. Acesta a fost recreat de Waters, intr-un show in care a avut ca invitati diversi artisti (printre care Bryan Adams, The Scorpions si Van Morrison). Spectacolul a fost tinut in 1990 chiar pe locul ruinelor zidului Berlinului.

Trupa nu a lansat vreun material nou de studio de la THE DIVISION BELL, din 1994, si, desi formatia nu este destramata oficial, nu exista semne de vreun nou album. „Activitatea” Pink Floyd, in ceea ce priveste lansarile oficiale in ultima perioada, se rezuma la albumul live P-U-L-S-E, 1995, o versiune live a albumului THE WALL, compusa din inregistrari ale concertelor din 1980-1981, intitulat IS THERE ANYBODY OUT THERE? THE WALL LIVE 2000, un dublu-disc continand cele mai bune piese ale lor, numit ECHOES, in 2001; de asemenea, editia aniversara de 30 a albumul THE DARK SIDE OF THE MOON, in 2003, pe Super Audio Compact Disc (SACD), si relansarea THE FINAL CUT, cu piesa „When The Tigers Broke Free” adaugata, in 2004. Desi sunt raspandite zvonuri cu privire la intoarcerea in studio a celor 3 membri Floyd, nu exista stiri oficiale care sa sustina aceste zvonuri. Viitorul trupei este incert datorita faptului ca membrii s-au ocupat de proiecte pe cont propriu (Nick Mason a scris o carte despre trecutul sau in cadrul firnatiei, carte ce poarta numele „Inside Out” A Personal History of Pink Floyd) si datorita decesului managerului trupei, Steve O”Rourke, in Oct 2003.

David Gilmour a lansat in noiembrie 2002, un DVD ce contine un concert al sau, DVD intitulat David Gilmour In Concert, si contine fragmente preluate din spectacolele sustinute de acesta in perioada 22 iunie 2001 – 17 ianuarie 2002, la The Royal Festival Hall din Londra. Apar ca invitati Rick Wright si Bob Geldof (Pink din filmul The Wall).

In anul 2002, Q magazine desemneaza formatia Pink Floyd ca una dintre cele „50 de trupe de vazut inainte sa mori”.
In 2005, este anuntata semnarea unui contract pentru o versiune MUSICAL (ce urma sa fie jucat pe Broadway) a albumul THE WALL, continand muzica noua compusa de Waters. Versiunea Broadwaz va contine toate piesele scrise de Roger Waters, insa este inca necunoscut ceea ce se va intampla cu piesele scrise impreuna cu David Gilmour (Zoung Lust, Comfortable Numb, Run Like Hell). Spectacolul este asteptat sa inceapa la mijlocului anului 2005.

DISCOGRAFIE PINK FLOYD

Studio:
The Piper at the Gates of Dawn (1967)
A Saucerful of Secrets (1968)
Ummagumma (1969) (2LP, live and studio)
Atom Heart Mother (1970)
Relics (1971) (compilation)
Meddle (1971)
Dark Side of the Moon (1973)
Wish You Were Here (1975)
Animals (1977)

The Wall (1979) (2LP)
The Final Cut (1983)
A Momentary Lapse of Reason (1987)
The Division Bell (1994)
Dark Side of the Moon (30th anniversary edition) (2003)
The Final Cut – Reissue (2004)

Sursa: Rockul.info

About Admin